Fie că doriți să descoperiți Republica Moldova, să explorați ținuturile basarabene sau pur și simplu să faceți cunoștință cu vecinii estici ai României, o vacanță în Republica Moldova în această vară este escapada perfectă. Ați fost anterior sau nu ați trecut niciodată Prutul, vă recomandăm să nu ezitați pentru a vă bucura de această țară, de bogățiile sale culturale și gastronomice, de oamenii inimoși.
Vă oferim 5 motive pentru a vizita Republica Moldova și vă recomandăm și ce să faceți pentru o vacanță inedită.
Explorați vinăriile fabuloase din Republica Moldova. Cu o istorie vinicolă bogată, dar și tendințele recente de dezvoltare a acestui tip de turism, Republica Moldova este una dintre cele mai avantajoase și atractive destinații vinicole din întreaga lume. Cu zeci de vinării deschise pentru vizită, excursie și mese tradiționale, nu trebuie să ratați o astfel de experiență. Fie că ajungeți într-o vinărie cu istorie – Mileștii Mici (Recordul Guinness pentru cea mai mare colecție de sticle cu vin din lume), Cricova (cu un complex de degustare deosebit și cu străzi subterane impresionante) sau Purcari (unele dintre cele mai apreciate vinuri din lume), fie că vă îndreptați atenția spre vinăriile mici, tradiționale, cu un farmec aparte – Asconi sau Et Cetera, nu veți regreta această vacanță pe tărâmurile vinurilor. Pe lângă excursii și degustări, multe vinării au și un restaurant deschis, un hotel în care vă puteți caza, un magazin cu produse la prețuri preferențiale, piscină și alte spații de relaxare.
Recomandări de vinării: Chateau Vartely, Purcari, Asconi, Cricova, Mileștii Mici, Et Cetera, Chateau Cojușna, Castel Mimi, Poiana, Pivnițele din Brănești.
Cu un pahar de vin bun se combină perfect și niște gustări sau feluri de mâncare delicioase. Chiar dacă vi se pare că bucatele tradiționale moldovenești au același gust cu cele românești, vă asigurăm că veți găsi arome, gusturi și combinații noi în farfuria din fața dumneavoastră. Cu o influență din cultura rusă și cea ucraineană, bucătăria moldovenească a avut parte de multe schimbări pe parcursul istoriei, pentru că și felurile de mâncare atât de bine cunoscute (sarmale, piftia, plăcintele și altele) au un gust specific, care se deosebește de cel românesc. Găsiți la vinării restaurante unde puteți gusta bucate tradiționale, dar și localuri cu specific tradițional în Chișinău. Nu uitați să onorați cu o vizită și magazinul de dulciuri „Bucuria”!
Recomandări de mâncăruri: sarmale, mămăligă cu friptură și brânză de oi, plăcinte și vărzare (plăcinte subțiri cu vișine cu sâmburi), colțunași și pelmeni, borș roșu, prune umplute cu nuci, tort Cușma lui Guguță și Napoleon.
Oamenii din Republica Moldova sunt extrem de ospitalieri, deschiși și plini de viață. Cel mai important este să găsiți limbă comună cu ei – primul pas pentru noi prieteni de încredere pentru toată viața. Moldovenii sunt plini de viață, bucuroși să vă povestească despre ei și despre țară, să vă invite la un pahar de vin de casă și la masă, desigur. Dacă ajungeți într-un club din Chișinău, veți rămâne impresionați de voia bună, de veselia și spiritul de petrecere.
Chiar dacă vi se pare că nu există prea multe de vizitat în Republica Moldova în afară de vinării și orașul Chișinău, venim să spargem aceste tipare. Desigur, nu puteți rata un tur al Chișinăului sau o excursie la o vinărie din țară, însă Republica Moldova este mai mult decât aceste două atracții. Știați că și în Basarabia există o rezervație naturală asemenea Deltei Dunării? Prutul de Jos este cu siguranță o locație pe care trebuie să o vizitați, mai ales dacă ați fost în Delta Dunării și v-a plăcut. Este ceva cu totul diferit. Nu veți găsi palate și castele fabuloase, stațiuni de ski sau litoral, dar cu siguranță vă veți relaxa vizitând mănăstiri, cetăți și locații în care natura din jur vă va copleși.
Recomandări de atracții: Rezervația Naturală „Prutul de Jos”, Cetatea Soroca, Complexul muzeal „Orheiul Vechi”, Conacul lui Manuc Bei, Mănăstirea Căpriana.
În ultimii ani, Republica Moldova a devenit o destinație renumită datorită evenimentelor și festivalurilor culturale. Alături de evenimentele cunoscute peste mări și țări, precum e Ziua Vinului, sunt și alte festivaluri de muzică și evenimente care merită atenția turiștilor. Organizați-vă vacanța în așa fel încât să fiți în Republica Moldova în perioada marilor festivaluri din țară, pentru că acolo veți găsi foarte multă voie bună, oameni frumoși, mâncare gustoasă și vinuri aromate.
Recomandări de evenimente: Mai Dulce (26 mai), Summer Fest (8-9 iunie), DescOPERĂ (14-16 iunie), IA MANIA (6-7 iulie), Maratonul Internațional Chișinău (29 septembrie), Ziua Național al Vinului (5-6 octombrie) și multe altele!
Un bonus pentru a organiza chiar acum o vizită în Republica Moldova reprezintă faptul că puteți trece vama doar cu buletinul, obligativitatea pașaportului fiind exclusă din anul 2015!
Pe MyPal.Travel puteți să consultați ofertele de cazare la Chișinău, bilete de avion din București și informații despre această destinație pe care trebuie să o descoperiți în acest an!