Sfârșitul anului se apropie cu pași rapizi și cu toate acestea, foarte multe persoane încă nu au nimic planificat pentru ultima zi din acest an. Deși există un șir de oferte de Revelion și evenimente care ne ademenesc cu diverse programe distractive și meniuri deosebite, lăsăm pentru ultima sută de metri alegerea unei destinații sau a unei locații pentru celebrarea Revelionului.
Vă recomandăm să schimbați puțin rutina și să vă gândiți acum, cu cine veți fi și unde veți fi în ultima noapte din acest an. Iar pentru aceasta, de ce să nu alegeți o destinație de peste hotarele României? Venim cu mai multe avantaje ale unei astfel de decizii și recomandări pentru o noaptea într-adevăr de neuitat.
În primul rând, călătoriile sunt o experiență care ne îmbogățește și ne face mai fericiți. Astfel, dacă alegeți să vizitați o țară sau un oraș care vă stă în minte de mai mult timp, perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai favorabilă. Orașul este îmbrăcat în luminițe și culori de sărbătoare, sunt organizate un șir de evenimente tematice, sunt amenajate diverse facilități care să vă facă vacanța plină de emoții pozitive – patinoare, pomi de Crăciun, reprezentații artistice în aer liber, târguri și spații de agrement. Profitați de zilele libere de la sfârșitul anului și organizați-vă o vacanță de neuitat. Unul din cele mai frumoase târguri de Crăciun se organizează în Zagreb, iar cel mai vechi este cel din Strasbourg și doar în decembrie, acestea pot fi vizitate și explorate.
Cum ar fi să călătoriți în cele mai incredibile țări și să nu interacționați cu localnicii sau cultura acestor țări. De Revelion, populația din toată lumea respectă anumite tradiții, obiceiuri și ritualuri, pentru împlinirea diverselor dorințe sau pentru bunăstarea anului care vine. Puteți explora simbolistica diverselor feluri de mâncare, plante, culori și activități, pe care celelalte popoare le folosesc pentru împlinirea dorințelor la miezul nopții. De exemplu, în Spania se mănâncă 12 bobițe de struguri în ultimele secunde din an, iar în Danemarca se sare de pe scaun, canapea sau pat, în momentul când ceasul bate ora exactă.
Un alt avantaj pentru a celebra Revelionul într-o destinație străină sunt prețurile destul de atractive, dacă știți când să profitați de ele. La cât de scumpe sunt unele stațiuni din România în perioada sărbătorilor de iarnă și nu doar, cu același buget se poate de plecat într-o nouă destinație, pentru a celebra Revelionul și pentru a descoperi noi orașe în care nu ați fost anterior. Dacă vă rezervați de pe acum o ofertă de Revelion, puteți rămâne surprins de prețurile propuse pentru mai multe orașe europene.
Cum ar fi să evadați de ger, zăpadă și vânt și să vă petreceți Revelionul pe plajă, în ultima zi din an să vă relaxați la soare sau în ocean, iar temperaturile blânde să vă însoțească pe tot parcursul nopții magice dintre ani? Lunile de vară sunt extrem de fierbinți în unele țării, iarna fiind perioada cea mai prielnică perioadă pentru a călători în aceste destinații. Imaginați-vă doar cum vă odihniți în nisipul fierbinte, pe fundal se aud păsările exotice și valurile oceanului, iar gândul vă zboară spre Anul Nou care așteaptă să bată la ușă. Așa un început de an vine ca o promisiune plină de speranță și noroc. Profitați de temperaturile splendide și de o vacanță fermecătoare în Thailanda, Malaezia sau în Maldive.
Ultimul motiv pentru care merită din plin să celebrați Revelionul într-o altă țară este faptul că vă veți face un șir de prieteni din toată lumea. Plecând doar cu persoana iubită, cu câțiva prieteni sau familia, sunteți mai predispus să faceți cunoștință cu alte persoane, să vă alăturați petrecerilor mai mari și să acceptați invitația altor turiști. Pe Copacabana din Rio de Janeiro, una din cele mai faimoase plaje din lume, se adună peste 2 milioane de oameni din toate colțurile lumii. Astfel, puteți să vă împrieteniți cu diverse persoane interesante și să țineți legătura în Noul An, pentru a planifica noi aventuri împreună. La fel se poate întâmpla și pe străzile din Amsterdam, care se transformă într-o enormă petrecere în aer liber, unde toți petrecăreții sunt extrem de prietenoși și deschiși pentru distracție.
Dacă nu aveți încă nimic planificat pentru noaptea dintre ani, vă recomandăm să consultați lista cu oferte de Revelion pentru cele mai spectaculoase și minunate destinații. Acum este momentul să profitați de prețuri și locurile încă disponibile!