Delta Dunării este diamantul neșlefuit al României, este resursa turistică care nu este valorificată la reala sa valoare, nici de autorități, dar nici de noi – cei pasionați de călătorii și de frumos. Considerăm că, ce este afară e mai minunat, mai de calitatea, mai rupt din poveste, dar uităm că și România are comori de care profităm atât de rar. Delta Dunării este posibil una din cele mai extraordinare resurse ale turismului românesc, iar interesul pentru aceasta a apărut în ultimii ani, ceea ce nu poate decât să ne bucure – pe cei îndrăgostiți de Delta Dunării. Mai bine mai târziu decât niciodată!Delta Dunării, dar și Dunărea în sine a jucat un rol important în dezvoltarea regiunii și a comunităților din aceste localități. Comerțul a fost imboldul principal care a stimulat transformarea regiunii într-o fereastră economică a României. Pe Dunăre și Marea Neagră au fost create rutele nodale comerciale ale României cu celelalte țări, iar negustoria și pescuitul au fost principale activități ale băștinașilor, care au transformat această rezervație într-o zonă locuibilă și extrem de frumoasă, fără a deranja cadrul natural și biodiversitatea zonei.
În prezent, Delta Dunării dispune de un șir de resurse naturale – acvatice, de sol și biologice. Aceasta este a doua cea mai mare și cea mai bine conservată deltă din Europa și este declarată rezervație a biosferei, datorită faunei și florei bogate prezente aici. Vegetația caracteristică zonelor umenede include stuf, papură, salcie pitică și multe altele. Speciile de flori sunt și ele diverse și bucură turiștii cu culori și arome estivale. Dar nuferii! Ce frumoși sunt nuferii din Deltă, care se întind într-un covor viu fără sfârșit pe apele străvezii ale Dunării.
Fauna Deltei este și ea într-o măsură deosebită uimitoare. Unde mai aveți posibilitatea să observați animale și păsări în habitatul lor natural, să le ascultați cântecele și să vă bucurați de libertatea acestora? Delta Dunării este casa pentru mai mult de 350 de specii de păsări și 44 tipuri de pește de apă dulce. Delta este destinația perfectă dacă sunteți pasionați de minunile naturii și de viețuitoarele care ne înconjoară, nu neapărat să fiți naturaliști, biologi sau fotografi profesioniști. Vă puteți bucura de grupuri de pelicani, stoluri de rațe, gâște, acvile, pescăruși, lebede, șoimi și o mulțime de alte păsări incredibile. Mamifere mici, reptile și insecte specifice zonei pot fi întâlnite într-o vacanță în Deltă. În același timp, varietatea de specii de pești crează condițiile perfecte pentru pescuit, dar și pentru a savura prânzuri și cine delicioase cu pește prins în dimineața aceleiași zi.
Turismul în Deltă și activitățile de promovare din ultimii ani au încercat să valorifice potențialul natural și antropic care îl oferă regiunea, astfel serviciile turistice propuse sunt de calitate și vă vor oferi cel mai tari experiențe. Considerăm că, ceea ce puteți trăi în Deltă, activitățile nautice și peisajele superbe sunt unice pentru toată România, dar și Europa, sincer vorbind. Este destinația pentru orice fel de călătorii și alături de oricine vă place să descoperiți locuri noi.
- Panoramele excepționale vor crea cadrul romantic pentru un sejur unic alături de persoana iubită: experiențele noi vor intensifica frumoasele sentimente.
- Sporturile nautice și toate activitățile antrenante vor face parte din distracțiile fără sfârșit alături de cei mai buni prieteni.
- Copiii se vor bucura să petreacă timpul în aer liber, admirând păsările din jur și verdeața fără sfârșit, așa că familiile cu pici sunt și ele invitate neapărat în frumoasa Deltă.
- Petrecerile și activitățile din Deltă, evadarea din rutina stresantă a biroului și traficul gălăgios, vor crea circumstanțele proprice pentru legarea de noi prietenii între colegi, într-un team-building de neuitat, pe care-l puteți organiza foarte simplu cu Eden Travel.
După cum vedeți, Delta Dunării este destinată tuturor tipurilor de turiști și celor care iubesc activitatea și sporturile, dar și celor care înțeleg vacanța ca o perioadă de maximă relaxare și odihnă. Îi înțelegem pe toți și îi susținem când fac alegerea în avantajul Deltei, mai ales că are atâtea de oferit. Sunt mai multe zone în Deltă, fiecare cu activități specifice și cu caracteristici care să atragă diverse grupuri de călători. Inima Deltei (Crișan, Mila 23, Caraorman, Letea) pentru vizite, plimbări cu barca, excursii pe canale, pescuit și birdwatching. Plajele Deltei (Sulina, Gura Portiței, Sfțântu Gheorghe) pentru maluri sălbatice, mai puțin aglomerate, cu nisipuri fine și ape cristaline. Zona de terasă a Deltei (Tulcea, Murighiol, Jurilovca) care atrage prin obiective turistice importante din regiune care pot fi vizitate pentru a cunoaște istoria Dobrogei.
În împrejurimile Deltei sunt situate un șir de atracții pentru călătorii pasionați de cultură, istorie și lăcașuri sfinte. În orașul Tulcea se află un șir de muzee, moschei și temple, renumita faleză și Monumentul Eroilor, iar în preajma orașului sunt așezate mai multe cetăți de o importanță deosebită, mănăstiri și Rezervația Naturală Munții Măcini. Această zonă este destinată celor care nu vor să se cazeze în inima Deltei și vor să vadă cât mai multe locații din regiune. În același timp, cazarea în Deltă presupune un strop de sălbăticie, nebunie, aventură. Aici e momentul să ne detașăm de griji și să ne afundăm cu totul în natura virgină a Deltei. Oferta de cazare în inima Deltei este diversă și oferă servicii complete pentru a vă relaxa, dar și pentru a descoperi canalele, lacurile și viețuitoarele rezervației.
Fie că vorbim despre hoteluri de 4 sau 5 stele, fie că reomandăm cazare în hoteluri plutitoare, case de vacanțe sau pensiuni, toate acestea sunt integrate perfect în spațiile verzi, priveliștile fabuloase ale Deltei și satele pescărești.
Iar mâncarea… Despre bucătătria tradițională din Dobrogea și mai ales din satele Deltei se poate de vorbim la nesfârșit, dar mai bine este să mergeți pe loc și să gustați din toate. Aici veți mânca pește cât nu ați mâncat toată viața: ardei umpluți cu pește, plachie, pește la proțap, crap pe varză, saramură, cârnați din pește, știucă umplută, scordole, malosolcă, storceag și multe altele. În Deltă, peștele face parte din tradiție, din masa zilnică, dintr-un obicei respectat cu religiozitate strictă, așa că odată ajunși în Deltă – mâncați doar pește, încercați felurile specifice și participați în procesul de pregătire. La ceaun, în sânul naturii, cu pește prins de propriile mâni – acestea sunt cele mai delicioase prânzuri pescărești pe care o să le aveți. Deserturile sunt extrem de simple, dar delicioase de vă lingeți degetele după: bocanețe, ghisman, nalangate, vareniki cu brânză dulce – o nebunie, nu alta!
Nu plecați cu kilograme în plus din Delta Dunării, să nu vă fie frică. Toate caloriile vor fi date jos prin sporturi, activități antrenante și noile emoții cu care vă veți întoarce acasă. Suntem siguri de acest lucru – o vacanță în Delta Dunării este de neuitat, iar amintirile pe care le veți acumula aici vor impresiona toți prietenii și rudele. Găsiți o ofertă pe plac sau personalizați un program cu un consultant Eden Travel!