Unul dintre cele mai sudice orașe din Europa – Malaga este capitala regiunii Costa del Sol (Coasta Soarelui) a Spaniei, o destinație populară în perioada estivală pentru spanioli, dar și pentru turiștii străini, care aleg să-ți petreacă concediul pe coasta mediteraneană. Malaga este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, însă turismul au făcut din această locație o stațiune de litoral modernă, dinamică și plină de viață. Atunci când călătoriți spre sudul Spaniei, este păcat să evitați acest oraș care ni l-a dăruit pe Picasso.
Cu toate că plajele din Malaga sunt un motiv important pentru care turiștii aleg să călătorească aici, orașul are de oferit un șir de experiențe și locuri interesante pentru un sejur de mai multe zile. Spre exemplu, dacă tot a fost menționat Picasso, să știți că în Malaga se află Muzeul Casei Natale a pictorului și Muzeul Picasso. În ambele muzee sunt expuse lucrări în original al pictorului, iar ghidul muzeului vă va povesti despre viața și cele mai importante perioade din creația lui Picasso. Dacă sunteți fan al lui Picasso sau sunteți pasionat de artă, acestea trebuie să fie în top pe lista de vizitare în Malaga.
Plimbându-vă prin oraș o să simțiți spiritul lui Picasso, copii ale lucrările acestuia fiind întâlnite prin mai multe cafenele. De asemenea, îl puteți întâlni așezat liniștit pe scaun în Plaza de la Merced – desigur vorbim despre statuia lui Picasso chiar în piața unde se află și Casa Natală a acestuia. Catedrala principală din Malaga este o atracție extraordinară, aceasta fascinând și prin exteriorul renascentist, dar și interiorul decorat cu multă migală și un șir de elemente impresionante. Construcția acesteia a început în secolul XVI și a durat mai mult de două secole jumătate. Turnul catedralei poate fi vizitat pentru a admira mai de-aproape decorațiunile acesteia și pentru a surprinde împrejurimile acestei locații.
În Malaga sunt situate mai multe case regale, palate și cetăți care merită atenția fiecărui vizitator. Impresionată este cetatea Alcazaba, care datează încă din secolul XI. Aceasta veghează peste tot orașul de litoral, fiind amplasată pe un deal chiar din centrul Malagăi. Alcazaba combină frumusețea unui palat arab și trăinicia unei fortărețe defensive. În prezent, cetatea reprezintă una din cele mai importante lucrări musulmane de pe teritoriul Spaniei, așa că nu ratați o vizită aici. Este și un punct de belvedere popular.
Grădina botanică La Concepcion este un alt loc de admirat în Malaga. Pentru a scăpa de căldura orașului și soarele de litoral, o plimbare prin La Concepcion va fi mai mult decât plăcută – cu diverse amenajări, cascade, pergole care să vă ofere umbră, cadre interesante pentru fotografii de vacanță și odihnă într-un mediu înmiresmat de cele mai frumoase plante ale florei mediteranene, palmieri și alte plante deosebite.
Când noaptea se revarsă peste oraș, veselia continuă în Malaga, ca și în orice oraș spaniol, de altfel. Dansați până dimineața în Piața Uncibay, La Malagueta sau El Palo/ Pedregalejo, acolo unde sunt mai multe cluburi și toți petrecăreții din oraș se adună seara târziu. Nu uitați că petrecerile în Spania încep după miezul nopții, așa că pregătiți-vă pentru o noapte de neuitat cu niște vin dulce de Malaga sau o halbă de bere, acompaniate cu fructe de mare sau tapas spaniole.
Profitați de un citybreak de 3 nopți/4 zile pentru a vizita superba Malaga!