Madrid, capitala Spaniei are multe de oferit – clădiri frumoase, parcuri amenajate, muzee și teatre, palate și monumente extraordinare, localuri perfecte pentru a gusta din delicioasa bucătărie tradițională spaniolă. Fie că alegeți să mergeți cu prietenii, partenerul sau întreaga familie, Madrid vă va primi cu brațele deschise, soare prietenos și spanioli zâmbăreți.
Sunt totuși unele experiențe pe care ar fi bine să nu le evitați, astfel veți cunoaște din plin cultura spaniolă și vă veți îndrăgosti de adorabilii localnici.
Profitați de soarele care strălucește de-a lungul anului în parcurile verzi, pline de flori și priveliști încântătoare. Nu vă rușinați să vă întindeți pe iarba verde în Madrid Rio, Parque La Quinta de los Molinos, Retiro Park sau Parque de El Capricho. Închiriați o bicicletă pentru a descoperi parcurile în lung și în lat, urmăriți lebedele și încântați-vă cu aromele florilor și copacilor înfloriți.
Dacă nu vă atrage un picnic la iarbă verde, aveți mii de restaurante pentru a gusta din bucătăria spaniolă. Fie că vorbim despre mic dejun savuros precum Tortilla spaniolă, o omletă cu cartofi, fie că vorbim despre Churos cu ciocolată densă, ambele opțiuni vă vor ține sătui până la ora de prânz. Sutele de cafenele și terase vor fi bucuroase să vă adăpostească pentru prânz, servindu-vă cu Paella, pește și fructe de mare, gazpacho. Combinați masa de prânz cu un pahar de sangria sau cava. Seara gustați din faimoasele tapas, aperitive tradiționale care îmbină gusturi, culori, arome perfecte pentru o cină delicioasă. Berea și sangria poate continua să curgă, astfel vă pregătiți pentru următoarea experiență de neuitat.
Madrid este faimos pentru viața sa de noapte, care, chiar începe noaptea. Cina se poate lua la 10 seara, în 2 ore mergeți prin baruri, iar la 2 dimineața începe distracția din cluburi. Până dimineața aveți unde dansa, cu cine vă distra, iar străzile la răsăritul soarelui încă sunt pline de petrecăreți. O petrecere spaniolă nu se uită cu una cu două.
Dacă tot vorbim de mâncare și timp petrecut frumos, în Madrid puteți învăța cum să pregătiți o Paella autentică. Lecțiile de gătit sunt organizate în diverse locații și sunt accesibile și pentru copii. Vizitați Cooking Point, Soy Chef, Escuela Cocinea sau A Punto pentru o experiență de neuitat alături de localnici prietenoși și turiști curioși.
Delectați-vă cu pasionalele sunete de flamenco și învățați să vă mișcați corpul în ritmul acestei muzici tradiționale. Vizionați un show cu dansatori profesioniști la Casa Patas, Cardamomo sau Cafe de Chinitas, sau urmați niște cursuri de dans la Amor de Dios, Insider’s Madrid sau Institutul Flamenco La Truco.
Dacă alegeți să călătoriți cu cei mici sau pur și simplu vă plac la nebunie pisicile, vă recomandăm La Gatoteca. Aceasta este o cafenea de pisici, unde pentru 6 euro sunteți servit cu o băutură răcoritoare în timp ce vă bucurați de compania mai multor feline. Alegeți să vă odihniți de vizitele pe la muzee și aglomerația turistică într-un loc mai relaxant, unde puteți să vă jucați cu pisicile și să vă faceți noi prieteni.
Planificați-vă un city-break la Madrid cu MyPal.Travel.